LEGEA nr. 329 din 8 iulie 2003 
(1) Detectivul particular este persoana atestată în condiţiile prezenței legi şi care, fără să aducă atingere dreptului la viaţa intimă, familială şi privată ori altor drepturi şi libertăți fundamentale, la cererea persoanelor fizice sau juridice, desfăşoară activităţi specifice de investigare, referitoare la:

a) conduită şi moralitatea publică a unei persoane;
b) date privind solvabilitatea ori seriozitatea unei persoane fizice sau juridice potențială parteneră într-o afacere;
c) persoanele dispărute de la domiciliu;
d) bunurile care fac obiectul unor litigii de natură civilă sau penală înstrăinate în scopul prejudicierii intereselor unei părţi în proces;
e) asigurarea protecției împotriva scurgerii unor informaţii din sfera vieții private sau a activităţîi agenților economici care doresc să păstreze confidentialitatea acestora.

(2) Activitatea detectivului particular nu poate fi contrară reglementărilor legale interne sau celor internaționale la care România este parte, siguranței naţionale, ordinii publice ori bunelor moravuri.
(3) Informaţiile obținute în urma activităţilor desfăşurate de detectivul particular sunt destinate exclusiv clientului acestuia, în condiţiile prezenței legi.

(1) Detectivul particular este obligat să păstreze secretul profesional asupra datelor şi informaţiilor obținute.
(2) Datele şi informaţiile prevăzute la alin. (1) pot fi comunicate, la cerere, în condiţiile legii, numai instanţelor judecătorești şi Ministerului Public, dacă acestea sunt utile pentru aflarea adevărului în cauzele penale.
Detectivul particular are următoarele obligaţîi:

a) să manifeste probitate şi conștiinciozitate profesională, scopul activităţii sale fiind aflarea adevărului în cauză pentru care a fost angajat;
b) să folosească metode şi mijloace de investigare prin care să nu aducă atingere normelor de drept ori drepturilor şi libertăților cetăţeneşti;
c) să păstreze, chiar şi după încetarea calităţîi de detectiv particular, secretul profesional cu privire la actele, faptele, datele şi împrejurările despre care a luat cunoştinţa în timpul desfăşurării activităţîi, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege;
d) să nu uzeze de calitatea de detectiv particular decât în interesul serviciului.
Detectivului particular, în desfăşurarea activităţîi, îi este interzisa efectuarea de investigații cu privire la:

a) activitatea personalului reprezentanțelor diplomatice şi consulare sau a organizaţiilor internaționale cu statut similar;
b) activitatea persoanelor, desfăşurată permanent ori temporar, cu orice titlu, în interesul autorităţilor publice, instituţiilor sau altor persoane juridice de interes public ori în serviciile de interes public;
c) datele confidențiale cu privire la convingerile politice, religioase, filozofice sau sindicale şi la exprimarea acestor convingeri, la orientarea sexuală, sănătatea, originea socială ori etnică a unei persoane;
d) cauzele penale aflate în lucru la organele judiciare;
e) activităţile specifice desfăşurate de instituţiile cu atribuţîi în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranței naţionale.

(1) În organizarea şi desfăşurarea activităţîi detectivii particulari din societăţile specializate şi din cabinetele individuale au obligaţia:
a) să întreprindă investigații numai în baza unei convenții scrise încheiate cu clientul;
b) să înființeze un registru numerotat şi să îl înregistreze la inspectoratul de poliție județean sau, după caz, la Direcția generală de poliție a municipiului Bucureşti, în care vor ține evidența cazurilor investigate;
c) să comunice datele şi informaţiile solicitate de procuror sau de instanţa de judecată, pentru soluționarea unor cauze penale;
d) în cazurile în care constată că informaţiile obținute vizează siguranţa naţionala, să sesizeze de îndată autorităţile cu atribuţii în domeniu;
e) să angajeze şi să folosească pentru activităţile specifice de investigații numai persoane care au calitatea de detectiv particular;

Infracţiuni ce aduc atingere domiciliului şi vieţîi private – Violarea vieţîi private – Art. 226. –
 
(1) Atingerea adusă vieţii private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
(2) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1), către o altă persoană sau către public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(4) Nu constituie infracţiune faptă săvârşită:

a) de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim;
b) dacă persoana vătămată a acţionat explicit cu intenţia de a fi văzută ori auzită de făptuitor;
c) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni;
d) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţîi şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate.

(5) Plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul săvârşirii faptelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.